pronunța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRONUNȚÁ, pronunț, vb. I.
1. Tranz. A emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propoziții, fraze; a articula. ♦ A ține un discurs, o cuvântare etc.
2. Tranz. A da o hotărâre, o sentință judecătorească; a declara ceva în virtutea autorității cu care este învestit.
3. Refl. A-și spune părerea, a-și da avizul; a lua atitudine. – Din
lat. pronuntiare, fr. prononcer.pronunța (Dicționar de neologisme, 1986)PRONUNȚÁ vb. I. 1. tr. A articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ♦ A ține, a rosti (un discurs).
2. tr., refl. (
Jur.) A face cunoscut, a comunica o sentință, o hotărâre etc.
3. refl. A-și spune părerea; a lua atitudine. [P.i.
pronúnț. / < lat.
pronuntiare, cf. it.
pronunziare, fr.
prononcer].
pronunța (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRONUNȚÁ vb. I. tr. a articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ◊ a ține, a rosti (un discurs). II. tr., refl. (jur.) a decide în urma unor dezbateri, a comunica o sentință, o hotărâre etc. III. refl. a-și spune părerea; a opina. (< lat.
pronuntiare, fr.
prononcer)
pronunța (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pronunțá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
pronúnțăpronunțà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pronunțà v.
1. a emite prin graiu, a articula neted:
a pronunța vorbe; 2. a rosti:
a pronunța un discurs; 3. a declara cu autoritate:
a pronunța o sentință; 4. a-și da părerea:
nu mă pronunț.