proiectil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROIECTÍL, proiectile, s. n. Corp metalic exploziv aruncat în spațiu de o armă de foc sau lăsat să cadă asupra unei ținte, pentru a o distruge. ◊
Proiectil-rachetă = rachetă alcătuită dintr-un proiectil obișnuit prevăzut cu un motor-rachetă pentru a-i asigura propulsia. [
Pr.:
pro-iec-] – Din
fr. projectile.proiectil (Dicționar de neologisme, 1986)PROIECTÍL s.n. 1. Orice corp greu care poate fi aruncat în spațiu cu o forță oarecare.
2. Corp azvârlit de o armă; glonț, ghiulea, obuz etc. [Cf. fr.
projectile, lat.
proiectus].
proiectil (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROIECTÍL s. n. 1. orice corp greu care poate fi aruncat cu forță în spațiu. 2. corp metalic exploziv azvârlit de o armă; glonț, obuz etc. (după fr.
projectile)
proĭectil (Dicționaru limbii românești, 1939)*proĭectíl și
projectíl n., pl.
e (fr.
projectil, d.
projicere, projectum, a arunca înainte; it.
projéttile). Orĭ-ce corp aruncat, maĭ ales vorbind de gloanțe și ghĭulele.
proiectil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)proiectíl s. n.,
pl. proiectíle