prodigiu (Dicționar de neologisme, 1986)PRODÍGIU s.n. (
Rar)
1. Eveniment extraordinar, cu caracter magic sau supranatural; minune, miracol.
2. Persoană extraordinară prin talentul, prin virtuțile sau viciile sale. [< lat.
prodigium, fr.
prodige].
prodigiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRODÍGIU s. n. 1. eveniment extraordinar, cu caracter magic sau supranatural; minune, miracol. 2. persoană extraordinară prin talentul, virtuțile sau viciile sale. (< lat.
prodigium, fr.
prodige)
prodigiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*prodígiŭ n. (lat.
prodigium). Miracul, minune.
Fig. Persoană extraordinară pin [!] calitățile eĭ:
acest muzicant e un prodigiŭ.prodigiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prodigiu n.
1. minune;
2. fig. persoană extraordinară prin știință, prin meritul ei.