procesiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROCESIÚNE, procesiuni, s. f. 1. Șir lung de oameni care merg într-o anumită ordine în aceeași direcție și cu același scop; cortegiu, convoi; alai.
2. Ceremonie religioasă în timpul căreia credincioșii merg în convoi, purtând diferite obiecte de cult, cântând imnuri religioase sau rostind rugăciuni, pentru a mulțumi sau a cere ajutorul divinității într-o anumită împrejurare. [
Pr.:
-si-u-. –
Var.: (
înv.)
procésie s. f.] – Din
fr. procession, lat. processio, -onis.procesiune (Dicționar de neologisme, 1986)PROCESIÚNE s.f. Convoi, cortegiu; alai. [Pron.
-si-u-. / var.
procesie s.f. / cf. fr.
procession, lat.
processio].
procesiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROCESIÚNE s. f. ceremonie religioasă la care credincioșii merg în convoi, cântând imnuri și spunând rugăciuni. ◊ (p. ext.) convoi, cortegiu; alai. (< fr.
procession, lat.
processio)
procesiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*procesiúne f. (lat.
pro-cessio, -ónis. V.
cesiune, suc-cesiune). Mers solemn al uneĭ mulțimĭ:
procesiune religioasă, patriotică. Fig. Fam. Lung șir de persoane în mers:
o procesiune de creditorĭ.procesiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)procesiúne (-si-u-) s. f.,
g.-d. art. procesiúnii; pl. procesiúniprocesiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)procesi(un)e f.
1. ceremonie religioasă condusă de preoți cari merg în ordine, făcând rugăciuni sau cântând imnuri de laudă;
2. lung șir de persoane cari pășesc în rând una după alta.