proces (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROCÉS, procese, s. n. 1. Acțiune în justiție făcută pentru soluționarea unui diferend între două părți care sunt în litigiu sau pentru constatarea și sancționarea călcării legilor statului; acțiune judecătorească; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei acțiuni. ◊
Expr. A face (sau
a intenta) cuiva proces = a chema pe cineva în fața instanțelor de judecată, a da pe cineva în judecată.
A face procesul (cuiva sau
a ceva) = a critica, a ataca (pe cineva sau ceva).
A-i face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de intenții reprobabile pe care nu poți dovedi că le-a avut.
A-și face proces(e) de conștiință = a regreta, a-și reproșa anumite atitudini sau acțiuni. ♦
Proces-verbal = înscris (cu caracter oficial) în care se consemnează un fapt de natură juridică; act cu caracter oficial în care se redau pe scurt discuțiile și hotărârile unei adunări constituite.
2. Succesiune de operații, de stări sau de fenomene prin care se efectuează o lucrare, se produce o transformare; evoluție, dezvoltare, desfășurare; acțiune. ◊
Proces de producție =
a) (în teoria marxistă) proces social în cadrul căruia oamenii intră în relații reciproce determinate și acționează asupra obiectivului muncii pentru a crea bunuri materiale;
b) proces de fabricație;
Proces de fabricație = totalitatea procedeelor folosite pentru transformarea materiilor prime și a semifabricatelor în produse finite.
3. Maladie (a unui organ sau a întregului organism) în evoluție (sau în regres). [
Pl. și: (
înv.)
procesuri –
Var.: (
înv.)
proțés s. n.] – Din
it. processo, fr. procès, lat. processus.proces (Dicționar de neologisme, 1986)PROCÉS s.n. 1. Mers, evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui eveniment etc.). ♦ Prefacere, transformare succesivă, progresivă.
2. (
Jur.) Activitatea pe care o desfășoară o instanță judecătorească în legătură cu soluționarea unei cauze de natură penală, civilă etc. ◊
A intenta un proces = a da în judecată (pe cineva).
3. Proces-verbal = act oficial prin care se constată un fapt; redarea în scris a discuțiilor și a hotărârilor dintr-o ședință. [Pl.
-se, -suri. / < fr.
procès, processus, germ.
Processus < lat.
processus].
proces (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROCÉS s. n. 1. mers, evoluție, desfășurare (a unui fenomen, eveniment etc.). ◊ prefacere, transformare progresivă. 2. activitate desfășurată de organele judiciare în legătură cu soluționarea unei cauze. 3. pricină supusă spre soluționare unei instanțe judecătorești. 4. ~ -verbal = act oficial prin care se constată un fapt; redarea în scris a discuțiilor și a hotărârilor dintr-o ședință. (< fr.
procès, lat.
processus, it.
processo)
proces (Dicționaru limbii românești, 1939)*procés n., pl.
e (lat.
processus, mers înainte, d.
procédere, a înainta; fr.
procès. V.
proced, abs-, ac-, de-, ex-, pur- și
suc-ces).
Anat. Prelungire:
procesu cerebeluluĭ. Fiziol. Med. Mers, dezvoltare:
procesu uneĭ boale [!]. Jur. Judecată, cauză, neînțelegere terminată înaintea judecătoruluĭ:
a cîștiga (saŭ
a perde [!])
un proces, a face (saŭ
a intenta)
proces cuĭva. A face cuĭva proces de intențiune, a-ĭ bănui intențiunile.
Proces-verbal, pl.
procese-verbale, act scris pin [!] care un polițist, un jandarm ș. a. constată un fapt, un delict:
a încheĭa un proces-verbal contra unuĭ vînător fără permis. Sumar saŭ dare de samă despre o ședință. V.
delă.proces (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)procés s. n.,
pl. procéseproces (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)proces n.
1. instanță înaintea unui tribunal pentru regularea unui diferend:
a pierdut procesul; 2. toate piesele părților în litigiu;
3. fig. chestiune de aplanat.