procedură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROCEDÚRĂ, proceduri, s. f. 1. Totalitatea actelor și a formelor îndeplinite în cadrul activității desfășurate de un organ de jurisdicție, de executare sau de alt organ de stat.
2. (
Livr.) Procedeu (
1).
3. Ramură a dreptului care are ca obiect studiul procedurii (
1).
4. (Mai ales la
pl.) Tratament special efectuat în unități sanitare pentru tratarea diverselor boli. – Din
fr. procédure.procedură (Dicționar de neologisme, 1986)PROCEDÚRĂ s.f. 1. Formă legală de a face o acțiune, de a apăra pe cineva, de a judeca etc.; formele după care se realizează justiția; actele făcute într-o instanță judecătorească.
2. Ramură a dreptului care studiază procedura (
1). [< fr.
procédure, cf. it.
procedura].
procedură (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROCEDÚRĂ s. f. 1. manieră de a proceda juridic; serie de formalități după care se realizează justiția; actele într-o instanță judecătorească. 2. ramură a dreptului care studiază procedura (1). 3. metodă în medicină, psihologie, sociometrie etc. 4. (inform.) metodă de rezolvare a unei probleme, defalcată în etape succesive; funcție executată de un subprogram, parte din sintaxa limbajelor evoluate. (< fr.
procédure, lat.
procedura)
procedură (Dicționaru limbii românești, 1939)*procedúră f., pl.
ĭ (fr.
procédure, it.
procedura). Modu de a proceda în justiție:
procedura civilă, penală. Acte făcute într´o instanță:
o procedură voluminoasă. – Se poate întrebuința și îld.
procedeŭ.procedură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)procedúră s. f.,
g.-d. art. procedúrii; pl. procedúriprocedură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)procedură f.
1. mod de a proceda in justiție;
2. instrucțiune judiciară a unui proces;
3. act făcut într´o instanță.