prii (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIÍ, pers. 3
priește, vb. IV.
Intranz. unipers. (Construit cu dativul) A-i fi cuiva prielnic, favorabil, a-i fi de folos, a-i cădea bine; a-i tihni; a face să prospere. – Din
sl. prijati.prii (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prií (-iésc, priít), vb. – A conveni, a folosi, a se simți bine.
Sl. prijati „a prevedea” (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291; Iordan,
Dift., 139),
cf. sb.,
cr. prijati „a prospera”. –
Der. prielnic, adj. (favorabil);
prielnicie, s. f. (amabilitate, blîndețe);
neprielnic, adj. (defavorabil);
priincios, adj. (favorabil);
nepriincios, adj. (potrivnic);
priință, s. f. (amabilitate, folosire, prosperitate; profit);
nepriință, s. f. (rea-voință);
priitor, adj. (favorabil).
prii (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prií (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. priéște (pri-eș-), imperf. 3
sg. priá; conj. prez. 3
să priáscă (pri-as-); ger. priíndpriì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)priì v. a fi favorabil, a conveni. [Slav. PRIĬATI, a fi favorabil].