pristav - explicat in DEX

pristav (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PRISTÁV, (1, 2) pristavi, s. m., (3) pristavuri, s. n. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Persoană care anunța populației știrile oficiale; crainic. ♦ Funcționar administrativ; ispravnic. 2. S. m. Vătaf pe moșia unui boier. 3. S. n. (Înv.) Comunicare oficială, ordonanță, poruncă. – Din sl. pristavŭ.

pristav (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
pristáv (pristávi), s. m. – 1. Crainic. – 2. Ordonanță, poruncă. – 3. Intendent, vătaf. Sl. pristavŭ „ușier” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Conev 60). – Der. pristăvi, vb. (înv., a instala în funcție, a preda postul), din sl. pristaviti; pristăvoaie, s. f. (soția pristavului); pristavlisi, vb. (a înmîna), din rus. pristavlivati, toate înv.

pristav (Dicționaru limbii românești, 1939)
prístav (est) și -áv (vest) m. (vsl. pristavŭ, d. pristaviti, a așeza; sîrb. prístav, adjunct; rus. pristav, comisar de poliție, mesager. V. po- și ră-stav). Vechĭ. Supraveghetor, administrator. Azĭ. Rar. Munt. Craĭnic, anunțător. Mold. Supraveghetor de podarĭ (de măturătorĭ de stradă). Trans. Portărel. Odăĭaș. Argat. V. telal.

pristav (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pristáv¹ (vătaf, ispravnic, crainic) s. m., pl. pristávi

pristav (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pristáv² (poruncă) (înv.) s. n., pl. pristávuri

pristav (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pristav m. strigător public: împăratul puse să strige pristavul în toată împărăția ISP. [Slav. PRISTAVŬ].