pristăvi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRISTĂVÍ, pristăvesc, vb. IV.
Refl. (
Înv. și
reg.) A muri. – Din
sl. prĕstaviti sen.pristăvi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pristăví2,
pristăvésc, vb. IV refl. (înv.; despre oameni) a numi pristav (pe cineva).
pristăvi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pristăví (pristăvésc, pristăvít), vb. refl. – A muri.
Sl. prĕstaviti sę (Cihac, II, 291; Miklosich,
Slaw. Elem., 41). –
Der. pristăvie, s. f. (moarte). Înv.
pristăvi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!pristăví (a se ~) (
înv.,
reg.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se pristăvéște, imperf. 3
sg. se pristăveá; conj. prez. 3
să se pristăveáscăpristăvì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pristăvì v. a muri:
s´a pristăvit fericitul Domn OD. [Slav. PRĬESTAVITI, lit. a se strămuta].