prisosință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRISOSÍNȚĂ, prisosințe, s. f. Prisos (
1); belșug. ◊
Loc. adv. Cu prisosință = din belșug, din plin;
fig. în mod ireproșabil, dovedind un zel deosebit. –
Prisosi +
suf. -ință.prisosință (Dicționaru limbii românești, 1939)prisosínță f., pl.
e (d.
prisosesc). Prisos, starea în care lucrurile prisosesc, supraabundanță [!]:
prisosință de mîncare, din prisosința inimiĭ vorbește gura. Cu prisosință, cu prisos, maĭ mult de cît [!] trebuĭe.
prisosință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prisosínță s. f.,
g.-d. art. prisosínței; pl. prisosínțeprisosință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prisosință f. stare prisositoare, abundanță.