primar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIMÁR, -Ă, primari, -e, adj.,
s. m. I. Adj. 1. Inițial, primordial, originar;
p. ext. de prim grad, de primă importanță, de bază. ◊
Învățământ primar = formă de învățământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline și care constituie primele patru clase ale scolii generale.
Clasă primară (și substantivat,
f.) = clasă din cursul primar.
Școală primară (și substantivat,
f.) = școală de învățământ primar; curs primar; clădire în care se predă această formă de învățământ.
Văr primar (sau
vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor frați și surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (
Geol.)
Era primară = era paleozoică.
Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obține în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar;
p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină și care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv.
2. (Despre elemente și compuși chimici) Care are o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical.
II. S. m. Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune, cu atribuții administrative. [
Var.: (
II, pop.)
primáre s. m.] – Din
lat. primarius. Cf. fr. primaire, maire.primar (Dicționar de neologisme, 1986)PRIMÁR, -Ă adj. De la început, originar; (
p. ext.) prim, principal, de primul grad. ♦ (
Geol.)
Eră primară (și
s.n.) = paleozoic;
terenuri primare = terenuri formate în era primară. ♦ primordial, de bază. ♦ Simplist. [< fr.
primaire, cf. lat.
primarius, it.
primario].
primar (Dicționar de neologisme, 1986)PRIMÁR s.m. Șeful unei administrații comunale. ♦ Președintele comitetului executiv al unui consiliu popular. [< lat.
primarius, după fr.
maire].
primar (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRIMÁR, -Ă I.
adj. 1. inițial, de la început, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de bază. ♦ învățământ ~ = formă de învățământ, cu caracter obligatoriu, în care se predau noțiunile elementare ale principalelor discipline; eră ~ă = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ◊ simplu, rudimentar, simplist. ◊ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice producător de materii prime (agricultura și industriile extractive). ◊ (med.; despre simptome) care apare în prima fază a unei boli. 2. care se manifestă brutal; care dovedește lipsă de cultură, de rafinament. 3. (despre elemente și compuși chimici) cu o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atribuții administrative în orașe și comune. (< lat.
primarius, fr.
primaire)
primar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)primár (primáră), adj. –
1. În expresia:
văr primar. –
2. (
S. m.) Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune. –
3. (
S. m.,
Arg.) Client care nu dă bacșiș. –
Mr. (
ver)
primar. Lat. prῑmārius (Pușcariu 1385; Candrea-Dens., 1446; REW 6749),
cf. v. it. primaio. Cuvînt moștenit cu primul sens, cu al doilea a fost impus de instituție, în 1874, și se sprijină pe
fr. maire. –
Der. primăreasă, s. f. (nevastă de primar, primăriță);
primărie, s. f. (localul, sediul unde lucrează primarul);
primariat, s. f. (slujbă de primar).
primar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)primar, primari s. m. 1. (
intl.) deținut aflat la prima condamnare.
2. (
friz.) client care nu dă bacșiș.
primar (Dicționaru limbii românești, 1939)1) primár m. (cuv. fabricat pe la 1848, poate de Cogălniceanu, infl. de
mare, maĭ mare [că´n est se zice și
primare, ceĭa ce seamănă cu rus.
prevelikiĭ; velikiĭ, mare] și de fr.
maire, apoĭ după lat.
primarius, primar [adj.]). Șefu uneĭ comune (oraș orĭ sat). V.
vornic.primar (Dicționaru limbii românești, 1939)2) primár, -ă adj. (lat.
primarius, it.
primajo, pv.
primer, fr.
premier, sp.
primero, pg.
primeiro).
Vechĭ. Prim, primitiv, de odinioară:
ale noastre fărădelegĭ primare (Ps. S. 78, 8).
Azĭ. Văr primar, vară primară, de primu grad, adică: copiiĭ a doĭ frațĭ îs verĭ primarĭ, ĭar a doĭ verĭ îs de al doilea grad orĭ secunzĭ (Vechĭ și
premar, în prav. MB. și
primare: văr primare, vară primare, în Let. 2, 215 și 228).
Cale primară, întorcătură, prima vizită pe care o face mireasa și mirele părinților și rudelor.
Neol. (fr.
primaire). De primu grad, elementar:
școala primară (după care vine
cea secundară și
universitatea). De gradu cel maĭ înalt:
medic primar (după care vine
cel secundar).
Geol. Care s´a depus maĭ întîĭ la fundu apeĭ:
terenurĭ primare (după care vin
cele secundare, terțiare și
cŭaternare).
primar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)primár adj. m.,
s. m.,
pl. primári; adj. f. primáră, pl. primáreprimar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)primar a.
1. care este de primul grad, începător:
școală primară; 2. de gradul cel mai înalt:
medic primar; 3. se zice de copiii născuți dintr’un frate sau dintr’o soră:
văr primar; cale primară, prima vizită ce mireasa face după nuntă rudelor bărbatului ei. [Lat. PRIMARIUS]. ║ m. capul unei comune:
primarul orașului.