preț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREȚ, prețuri, s. n. 1. Sumă de bani pe care trebuie să o plătească cumpărătorul pentru achiziționarea unui produs sau pentru un serviciu. ◊ (În sintagmele)
Preț cu amănuntul = preț la care se vând către populație bunurile de consum, alimentare și nealimentare.
Preț de livrare = preț la nivelul căruia circulă produsele între unitățile producătoare.
Preț de producție = preț care înglobează costul produsului și beneficiul.
Preț al pieței = preț care se formează pe piață în urma fluctuației cererii și ofertei.
Preț mondial = preț al unei mărfi pe piața mondială. ◊
Loc. adj. De (mare) preț = (foarte) valoros, prețios. ◊
Loc. adv. Cu orice preț = orice sacrificiu ar cere, oricât ar costa, cu orice risc.
Cu nici un preț = pentru nimic în lume, în nici un caz.
Fără (de) preț =
a) sub valoarea reală; ieftin;
b) de valoare foarte mare, neprețuit. ◊
Expr. A ține la preț = a nu reduce nimic din suma cerută la o vânzare.
A se învoi din preț = a încheia o tranzacție căzând de acord asupra prețului.
A (nu) avea preț =
a) a (nu) se vinde cu mulți bani, a (nu) se cere; a (nu) avea trecere;
b) a (nu) valora foarte mult.
A ajunge la preț = a ajunge să fie căutat, apreciat.
A pune preț pe ceva = a socoti că ceva este de mare valoare, a ține mult la ceva.
Preț (ca) de... (sau
ca la...) = un timp (cam) de..., o distanță, o valoare (de aproximativ...). ♦ Sumă încasată dintr-o vânzare.
2. Ceea ce se dă cuiva sau primește cineva pentru o muncă prestată, pentru un serviciu făcut; plată, răsplată. ◊
Loc. prep. Cu prețul... = în schimbul...; cu sacrificiul..., cu riscul..., cu efortul... ♦ Tarif.
3. Fig. Valoare, importanță, însemnătate. –
Lat. pretium.preț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)preț (préțuri), s. n. –
1. Sumă de bani dată pentru un bun. –
2. Valoare. –
3. Echivalent.
Lat. prĕtium (Pușcariu 1377; Candrea-Dens., 1442; REW 6746),
cf. it. prezzo, prov. pretz, cat. preu, sp. prez. –
Der. prețui, vb. (a valora, a aprecia; a costa);
prețuitor, adj. (apreciator, amator de lupte cu tauri);
prețuială, s. f. (valoare, estimare);
prețălui (
var. prețelui),
vb. (
Mold., a valora, a estima);
prețăluitor, s. m. (evaluator, estimator);
prețios, adj., din
fr. précieux; prețiozitate, s. f. (caracter al prețioaselor din
sec. XVII), din
fr. préciosité. Miklosich,
Slaw. Elem., 41, îl lega pe
a prețălui cu
sl. prĕcĕniti.preț (Dicționaru limbii românești, 1939)preț n., pl.
urĭ (lat.
prĕtium, it.
prezzo, pregio, pv.
pretz, fr.
prix, sp.
prez, pg.
preço. V.
dis-preț, a-preciez). Valoarea unuĭ lucru exprimată în banĭ:
această casă s´a vîndut cu prețu (pe prețu saŭ
pe preț saŭ
pe un preț) de 20,000 de francĭ. Fig. Merit, valoare, importanță:
o carte de mare preț. Lucru, osteneală pin [!] care obțin ceva:
Româniĭ șĭ-aŭ cîștigat independența cu prețu sîngeluĭ. Plată, răsplată:
ĭacătă prețu ostenelilor mele ! Preț fix, preț din care negustoru nu reduce nimica.
Prețu zileĭ, prețu curent.
De preț, prețios, de valoare:
arme de preț. Fără preț, de o valoare infinită:
o salbă fără preț. A ajunge la preț, a ajunge la căutare, a ajunge necesar sa~ plăcut:
aŭ ajuns trandafiriĭ la preț.preț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)preț s. n.,
pl. préțuripreț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)preț n.
1. valoarea unui lucru:
prețul unei pălării; 2. merit, importanță;
învață prețul timpului; 3. fig. tot ce costă spre a obține un folos:
a cumpăra victoria cu prețul sângelui său; 4. pop. interval:
după preț de patru ore. [Lat. PRETIUM].