prezumție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREZÚMȚIE, prezumții, s. f. (
Livr.)
1. Părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții; presupunere, supoziție. ♦ Recunoaștere a unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic, până la proba contrară.
2. Părere exagerat de bună despre sine; înfumurare, aroganță. – Din
fr. présomption, lat. praesumptio.prezumție (Dicționar de neologisme, 1986)PREZÚMȚIE s.f. 1. Părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziție.
2. Recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară.
3. Părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganță. [Gen.
-iei, var.
prezumpție, prezumțiune s.f. / cf. lat.
praesumptio, it.
presuntione, fr.
présomption].
prezumție (Marele dicționar de neologisme, 2000)PREZÚMȚIE s. f. 1. părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziție. 2. (jur.) recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară. 3. părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganță, infatuare. (< fr.
présomption, lat.
praesumptio)
prezumție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prezúmție (-ți-e) s. f.,
art. prezúmția (-ți-a), g.-d. art. prezúmției; pl. prezúmții, art. prezúmțiile (-ți-i-)