prezent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREZÉNT2, -Ă, prezenți, -te, adj.,
s. n. I. Adj. 1. Care se află în același loc cu vorbitorul sau în locul la care se referă vorbitorul: de față. ♦ (Cu valoare de interjecție) Formulă prin care cei de față răspund la apelul nominal. ♦ Existent.
2. Care se petrece în timpul vieții vorbitorului sau în epoca la care el se referă; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de față. ♦ De care ești conștient, la care te gândești sau care te preocupă la un moment dat.
II. S. n. 1. Perioadă de timp variabilă, concepută ca o unitate distinctă între trecut și viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate;
p. ext. situație actuală. ◊
Loc. adv. În prezent = azi, acum.
2. (
Gram.) Timp al verbului care arată că o acțiune se petrece în momentul vorbirii sau că este de durată. ◊
Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuințează de obicei în narațiune pentru a da stilului o mai mare forță de evocare. – Din
lat. praesens, -ntis, fr. présent.prezent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREZÉNT1, prezente, s. n. (
Înv.) Dar, cadou. – Din
fr. présent.prezent (Dicționar de neologisme, 1986)PREZÉNT, -Ă adj. Care este în locul unde se află vorbitorul, care este de față. ♦ Care există în timpul de față; contemporan. //
s.n. 1. Timpul prezent, actual; situația actuală.
2. Timp care arată că acțiunea unui verb se desfășoară în momentul de față. ♦
Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, folosit uneori în narațiuni. [< fr.
présent, it.
presente, lat.
praesens].
prezent (Marele dicționar de neologisme, 2000)PREZÉNT, -Ă I.
adj. care se petrece, există etc. în timpul vieții vorbitorului, în momentul de față; actual, contemporan. ◊ (interj.) formulă de răspuns la un apel nominal. II. s. n. 1. timpul prezent, actual; situația actuală. 2. timp verbal care exprimă o acțiune ce se desfășoară în momentul vorbirii. ♦ ~ istoric = prezent cu valoare de perfect, în narațiuni. (< fr.
présent, lat.
praesens)
prezent (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prezént (prezéntă), adj. –
1. De față, existent. –
2. (
S. n.) Timp actual. –
3. (
S. n. rar) Cadou, dar.
Fr. présent. –
Der. prezenta, vb., din
fr. présenter; prezență, s. f., din
fr. présence; prezentabil, adj., din
fr. présentable.prezent (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *prezént, -ă adj. (lat.
prae-sens, -séntis, d.
prae-esse, a fi înainte saŭ de față. V.
ab-sent). De față, care se vede și e în locu în care se vorbește saŭ se face ceva:
a fi prezent la apel, prezentu dicționar. Care există în acest timp, actual:
timpu prezent. S. m. pl.
Ceĭ prezențĭ, lumea care e aicĭ (în opoz. cu
ceĭ absențĭ):
prezențiĭ n´aŭ defecte ! S. f. Scrisoare prezentă:
pin [!] prezenta te anunț că am plecat. S. n., pl.
e. Timpu prezent:
ceĭ maĭ mulțĭ se gîndesc numaĭ la prezent (fr.
présent, subst. verbal d.
présenter, a prezenta). Cadoŭ, dar.
Gram. Primu timp verbal al fiecăruĭ mod, timpu care arată acțiunea care se face acuma, în opoz. cu
trecutu și
viitoru, precum
sînt față de
am fost și
voĭ fi. – Fals
prezinte.prezent (Dicționaru limbii românești, 1939)2) prezént, a
-á v. tr. (lat.
praesentare). Întind, ofer:
a prezenta cuĭva pîne [!] și sare. Înfățișez, introduc:
a prezenta un amic într´o societate. Înfățișez, ofer, arăt, am:
natura prezenta un aspect încîntător. Arăt, expun:
a prezenta tablourile și faptele în ordine. Întorc spre, arăt amenințînd:
a prezenta cuĭva baĭoneta. Ofer, suscit:
chestiunea prezentă [!] dificultățĭ. V. refl. Apar, vin, mă arăt:
mă prezent la post, la apel. Apar, ĭes la iveală:
o mulțime de dificultățĭ se prezentaŭ. A prezenta armele, a le ținea [!] vertical înaintea corpuluĭ în semn de onoare unuĭ șef orĭ drapeluluĭ.
A se prezenta bine saŭ
răŭ, a avea o aparență care inspiră încredere saŭ nu.
prezent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prezént1 adj. m.,
pl. prezénți; f. prezéntă, pl. prezénteprezent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prezént2 (timp)
s. n.prezent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prezént3 (cadou) (
înv.)
s. n.,
pl. prezénturi