prevaricațiune - explicat in DEX

prevaricațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PREVARICAȚIÚNE, prevaricațiuni, s. f. (Livr.) Abatere de la îndatoririle de serviciu; abuz, delict comis de un funcționar aflat în exercițiul funcțiunii, ♦ Trădare a cauzei, a intereselor cuiva. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. prévarication, lat. praevaricatio, -onis.

prevaricațiune (Dicționar de neologisme, 1986)
PREVARICAȚIÚNE s.f. (Rar) 1. Călcarea îndatoririlor de serviciu, abuz comis de un funcționar în exercițiul funcțiunii. 2. Trădarea unei cauze. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. prévarication, lat. praevaricatio].

prevaricațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PREVARICAȚIÚNE s. f. abatere de la îndatoririle de serviciu, abuz comis de un funcționar în exercițiul funcțiunii. ◊ trădare a unei cauze, a unor interese care ar trebui apărate. (< fr. prévarication, lat. praevaricatio)

prevaricațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*prevaricațiúne f. (lat. praevaricatio, -ónis). Acțiunea celuĭ prevaricator. – Și -áție.

prevaricațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
prevaricațiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. prevaricațiúnii; pl. prevaricațiúni

prevaricațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
prevaricați(un)e f. călcarea datoriilor unei funcțiuni.