pretoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRETÓRIU, pretorii, s. n. 1. (La romani) Reședința pretorului, sala în care pretorul își exercita funcțiile judecătorești. ♦ Loc dintr-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului.
2. (
Înv.) Sală de judecată (în incinta unui tribunal);
p. gener. tribunal.
3. (În evul mediu, în Țara Românească) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiați ai domnului. – Din
lat. praetorium, fr. prétoire.pretoriu (Dicționar de neologisme, 1986)PRETÓRIU s.n. 1. Reședința pretorului roman; loc unde acesta ținea judecățile. ♦
Prefect al pretoriului = comandant al gărzii pretorienilor. ♦ Cortul comandantului, care se așeza în mijlocul unei tabere romane.
2. Sală de judecată a unui tribunal. [Pron.
-riu. / < lat.
praetorium].
pretoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRETÓRIU s. n. 1. reședința pretorului roman; loc unde acesta își exercita funcția. ♦ prefect al ~lui = comandant al gărzii pretorienilor. 2. loc într-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. (< lat.
praetorium, fr.
prétoire)
pretoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*pretóriŭ n. (lat.
pretorium). Locu din prejuru [!] cortuluĭ unuĭ general roman.
Pin [!] ext. Tribunalu pretoruluĭ care judecă. Garda împăratuluĭ roman:
prefectu pretorĭuluĭ. Azĭ, incinta uneĭ judecătoriĭ, unuĭ tribunal. – La Cor.
pretór (d. vsl.
pretorŭ).
pretoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pretóriu [
riu pron. riu]
s. m.,
art. pretóriul; pl. pretórii, art. pretóriile (-ri-i-)pretoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pretoriu n.
1. la Romani, locul unde pretorul și alți magistrați făceau justiție;
2. cortul generalului în tabără;
3. azi, incinta tribunalului și tribunalul însuș.