preterițiune - explicat in DEX

preterițiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PRETERIȚIÚNE, preterițiuni, s. f. Figură retorică prin care autorul atrage atenția că nu vrea să aducă în discuție un anumit lucru, despre care totuși vorbește. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. prétérition.

preterițiune (Dicționar de neologisme, 1986)
PRETERIȚIÚNE s.f. Figură de retorică prin care oratorul declară că nu vrea să vorbească despre un lucru, despre care totuși vorbește; pretermisie; paralipsă. [Pron. -ți-u-. / < lat. praeteritio, cf. fr. préterition].

preterițiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PRETERIȚIÚNE s. f. figură retorică prin care se declară că nu se va vorbi despre un lucru, amintit totuși în expunere; pretermisie, paralipsă. (< fr. prétérition, lat. praeteritio, omisiune)

preterițiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*preterițiúne saŭ *pretermisiúne f. (lat. praeter-itio saŭ praeter-missio, -ónis. Ret. Trecere supt tăcere, figură pin [!] care declarĭ că nu vreĭ să vorbeștĭ despre un lucru despre care cu toate acestea vorbeștĭ pin acest mijloc. De ex.: Nu vă voĭ maĭ spune că m´a refuzat. – Și -íție. V. retorică.

preterițiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
preterițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. preterițiúnii; pl. preterițiúni

preterițiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
preteriți(un)e f. figură de retorică prin care se enunță un fapt ce în aparență e trecut cu vederea.