pretenție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRETÉNȚIE, pretenții, s. f. 1. Revendicare a unui drept; drept pe care și-l revendică cineva.
2. Convingere (nejustificată) pe care o are cineva despre meritele sale și cerința ca această convingere să fie împărtășită și de ceilalți; (la
pl.), aere de superioritate, ifose. ♦ Intenție, dorință, năzuință ambițioasă. ◊
Loc. adj. și adv. Fără pretenții = modest, potrivit (ca amploare, valoare etc.).
3. Exigență. – Din
fr. prétention.pretenție (Dicționar de neologisme, 1986)PRETÉNȚIE s.f. 1. Drept (real sau închipuit) pe care îl revendică cineva.
2. (
la pl.) Idee exagerată despre sine însuși; înfumurare. [Gen.
-iei, var.
pretențiune s.f. / cf. fr.
prétention, it.
pretensione < lat.
praetentus].
pretenție (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRETÉNȚIE s. f. 1. revendicare a unui drept, a unui privilegiu. 2. (pl.) părere bună exagerată pe care o are cineva despre sine; înfumurare. 3. exigență. (< fr.
prétention)
pretenție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)preténție (-ți-e) s. f.,
art. preténția (-ți-a), g.-d. art. preténției; pl. preténții, art. preténțiile (-ți-i-)