pretendent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRETENDÉNT, -Ă, pretendenți, -te, subst. 1. S. m. și
f. Persoană care tinde, aspiră să ajungă la ceva, care cere, pretinde ceva.
2. S. m. Bărbat care cere sau are intenția să ceară în căsătorie o femeie. – Din
fr. prétendant.pretendent (Dicționar de neologisme, 1986)PRETENDÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care pretinde, care aspiră la ceva. //
s.m. Cel care aspiră la mâna unei femei. [Var.
pretendant, -ă s.m.f. / cf. fr.
prétendant, it.
pretendente].
pretendent (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRETENDÉNT, -Ă I.
s. m. f. cel care pretinde, care aspiră la ceva. II. s. m. bărbat care aspiră la mâna unei femei. (< fr.
prétendant)
pretendent (Dicționaru limbii românești, 1939)*pretendént, -ă s. (lat.
prae-téndens, -éntis, part. d.
prae-téndere, a întinde înainte, de unde și fr.
prétendre și part.
prétendant. V.
tind, în-tind). Care pretinde ceva, care aspiră la ceva. S. m. Acela care pretinde că are drepturĭ și aspiră să ocupe un tron:
Don Carlos era pretendent la tronu Spaniiĭ. Acela care aspiră la mîna (căsătoria) uneĭ femeĭ.
pretendent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pretendént s. m.,
pl. pretendénțipretendent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pretendent m.
1. cel ce pretinde la o demnitate, la o funcțiune;
2. principe care pretinde că are drepturi la un tron ocupat de altul;
3. cel ce aspiră la mâna unei femei.