prepozitiv - explicat in DEX

prepozitiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PREPOZITÍV, -Ă, prepozitivi, -e, adj. (Despre un cuvânt, o particulă) Care se pune înaintea altui cuvânt. – Din fr. prépositif.

prepozitiv (Dicționar de neologisme, 1986)
PREPOZITÍV, -Ă adj. (Despre un cuvânt, o particulă) Care se pune înaintea altui cuvânt. [< fr. prépositif].

prepozitiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PREPOZITÍV, -Ă adj. (despre un cuvânt, o particulă. 1. proclitic. 2. care se folosește ca prepoziție. (< fr. prépositif)

prepozitiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*prepozitív, -ă adj. (lat. praepositivus, d. prae, înainte, și positivus. V. pozitiv). Gram. Care se pune înainte: în cele maĭ multe limbĭ articulu [!] e prepozitiv, pe cînd în cea românească e postpozitiv; pre- din pre-fac e un afix prepozitiv (V. protetic). Prepozițional.

prepozitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
prepozitív adj. m., pl. prepozitívi; f. prepozitívă, pl. prepozitíve

prepozitiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
prepozitiv a. 1. de natura prepozițiunilor: a din amiros e o particulă prepozitivă; 2. protetic: articolul românesc e prepozitiv înaintea numelor proprii masculine.