prepeleac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREPELEÁC, prepeleci, s. m. 1. Par cu crăcane scurte, înfipt în pământ, în care se pun, la țară, oalele spălate ca să se scurgă sau de care se atârnă diferite obiecte. ◊
Expr. A fi gol prepeleac = a fi sărac, neîmbrăcat.
Cu mustățile în prepeleac = cu mustățile răsucite și întoarse în sus, în furculiță.
2. Prăjină sau ansamblu de prăjini pe care se clădesc căpițele. ♦ Căpiță clădită pe o astfel de prăjină.
3. Scară rudimentară formată dintr-un stâlp prin care sunt petrecute cuie lungi de lemn, care servesc drept trepte. [
Var.:
prepeleág s. m.] –
Et. nec.prepeleac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prepeleác (prepeléci), s. m. –
1. Par cu crăcane, pentru a servi drept suport. –
2. Stîlp, scară. –
Var. prepeleag, perpeleac, Trans. prepelici. Origine incertă. După Cihac, II, 289, din
rut. prypyljaka; dar cuvîntul nu a fost identificat,
cf. Tiktin. După acesta, dintr-un
sl. *
prepeljakŭ „mobilă pe care se așază prepelițele”,
cf. prepeliță, dar această ipoteză nu este convingătoare. Ca obiect servește pentru a așeza pe crăcile sale diferite obiecte, ca haine, vase, fîn, pentru a le usca la soare, poate s-ar putea pleca de la
var. perpeleac ‹
perpeli „a se arde, a se prăji”.
prepeleac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prepeléac s. n., pl.
prepeléceprepeleac (Dicționaru limbii românești, 1939)prepeleác și
-eág n., pl.
ece, ege (rut. [Cihac]
prypýlĭaka). Par saŭ ramură înfiptă în pămînt în care se pun oalele la scurs. Scară fixă compusă dintr´un stîlp străbătut de niște bețe care servesc ca trepte. Turn de lemn de observat hoțiĭ la o vie (numit și
catargă). Prăjină ramificată la un capăt cu care se culeg poamele pe care nu le poțĭ ajunge cu mîna (V.
caĭer). Bețișor pe care înșirĭ niște poame orĭ niște florĭ. Stîlp ramificat în prejuru [!] căruĭa se clădește claĭa ca să stea fînu maĭ înfoĭat, și așa să se păstreze maĭ bine. – Și
perp-. V.
sărciner.