prepeliță (Dicționaru limbii românești, 1939)prépeliță f., pl.
e (bg.
prĭepelica, sîrb.
prepelica, rus.
pérepel, masculu prepelițeĭ, și
perepëlka, femeĭa prepelițeĭ, rut.
perepela, perepelyca, ceh.
prepel, prepelice, prepelka, krepeláć krepelák [V.
pitpalac] și
krepelice, d. vsl.
prĭepelĭ și
plĭepelica, prepeliță). O păsărică galinacee călătoare maĭ mică de cît [!] păturnichea [!] și foarte căutată de vînătorĭ p. carnea eĭ gustoasă.
A fi apucat prepelița de coadă, a fi beat. – Și
prepelíță (nord).