premiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÉMIU, premii, s. n. Recompensă materială sau distincție acordată cuiva pentru meritele deosebite obținute într-un domeniu de activitate, la un concurs etc. ♦ Distincție acordată la sfârșitul anului școlar elevilor care au obținut cele mai bune rezultate la învățătură. – Din
lat. praemium.premiu (Dicționar de neologisme, 1986)PRÉMIU s.n. Recompensă acordată cuiva pentru merite sau succese deosebite într-un domeniu de activitate. [Pron.
-miu. / < lat.
praemium, cf. it.
premio].
premiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRÉMIU s. n. distincție, recompensă acordată cuiva pentru merite sau succese deosebite într-un domeniu de activitate. (< lat.
praemium)
premiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prémiu (prémii), s. f. – Distincție, recompensă.
Lat. praemium (
sec. XIX). –
Der. premiant, s. m. (elev care se plasează pe unul din primele locuri în clasă);
premia, vb. (a recompensa, a da un premiu);
premier, s. m. (primul ministru), din
fr. premier (ministre); premieră, s. f. (spectacol de început), din
fr. première.premiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prémiu [
miu pron. miu]
s. n.,
art. prémiul; pl. prémii, art. prémiile (-mi-i-)premiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)premiu n. ceeace se dă ca recompensă pentru sârguință, capacitate, merit.
premiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*prémiŭ n. (lat.
praemium, d.
prae, în ainte [!], și
émere, a lua). Recompensă (în banĭ saŭ alt-ceva) acordată celuĭ maĭ bun elev, scriitor, artist și altora într´o întrecere. – Pe la 1848 și o
prémie (rus.
prémiĭa).