prejmet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÉJMET, prejmete, s. n. (
Înv.) Împrejurime, preajmă. –
Preajmă +
suf. -et.prejmet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)préjmet (
înv.)
s. n.,
pl. préjmeteprejmet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prejmet n. loc de prin prejur:
se cutremurară toate prejmetele ISP. [V.
preajmă].