preistorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREISTÓRIE s. f. 1. Perioadă din istoria omenirii de la originea omului până la apariția primelor documente scrise.
2. Parte a istoriei care studiază preistoria (
1). [
Pr.:
pre-is-] – Din
fr. préhistoire.preistorie (Dicționar de neologisme, 1986)PREISTÓRIE s.f. Ansamblu de informații asupra istoriei societății primitive, anterioară apariției izvoarelor scrise. [Gen.
-iei. / după fr.
préhistoire].
preistorie (Marele dicționar de neologisme, 2000)PREISTÓRIE s. f. perioadă în istoria omenirii anterioară apariției primelor documente scrise. ◊ studiul acestei perioade. (< fr.
préhistoire)
preistorie (Dicționaru limbii românești, 1939)*preistórie f. (
pre-2 și
istorie). Istoria timpurilor despre care n´avem documente scrise, ci numaĭ arme și alte instrumente de peatră [!], de bronz, de fer [!], de os, vase, palafite ș. a. V.
paleontologie.preistorie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PREISTÓRIE (‹
pre- +
istorie, după
fr. préhistoire)
s. f. Parte a istoriei care studiază condițiile de viață și civilizația de la originea omului până la apariția primelor documente scrise; denumire dată acestei epoci, care corespunde în cea mai mare parte Paleoliticului, Mezoliticului, Neoliticului, Eneoliticului și Epocii metalelor, durata lor variind de la zonă geografică la alta.
preistorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)preistórie (-ri-e) s. f.,
art. preistória (-ri-a), g.-d. preistórii, art. preistórieipreistorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)preistorie f. istoria omenirii din timpurile despre cari n’au rămas știri istorice directe: ea se divide în vârsta de piatră și vârsta de metal (bronz și fier).