predecesor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREDECESÓR, -OÁRE, predecesori, -oare, subst. 1. S. m. și
f. Persoană care a precedat pe cineva într-o funcție, într-un post, într-o activitate etc., considerată în raport cu aceasta; antecesor, înaintaș.
2. S. m. (Mai ales la
pl.) Strămoș, înaintaș. – Din
fr. prédécesseur.predecesor (Dicționar de neologisme, 1986)PREDECESÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care a precedat pe cineva într-o funcție, într-o demnitate etc.; înaintaș, precursor; premergător. //
s.m. (mai ales
la pl.) Strămoș. [Cf. fr.
prédécesseur, lat.
praedecessor].
predecesor (Marele dicționar de neologisme, 2000)PREDECESÓR, -OÁRE I.
s. m. f. cel care a precedat pe cineva într-o funcție, demnitate etc.; antecesor, precursor. II. s. m. (pl.) strămoși, înaintași. (< fr.
prédécesseur, lat.
praedecessor)
predecesor (Dicționaru limbii românești, 1939)*predecesór, -oáre s. (lat.
prae-decéssor, -óris, d.
prae, înainte, și
decédere, a se duce, a muri =
prae-céssor, predecesor, d.
prae-cédere, a preceda). Antecesor, care l-a precedat pe altu:
predecesoru meŭ în această funcțiune.predecesor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)predecesór s. m.,
pl. predecesóripredecesor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)predecesor m.
1. cel ce a preces pe cineva într´un post;
2. pl. cei ce au trăit înaintea noastră în aceeaș țară.