preceptor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRECEPTÓR, preceptori, s. m. Persoană însărcinată cu educarea și instruirea particulară a unui copil (dintr-o familie bogată).
V. meditator, pedagog, educator. [
Acc. și:
precéptor] – Din
fr. précepteur, lat. praeceptor.preceptor (Dicționar de neologisme, 1986)PRECEPTÓR s.m. (
În trecut) Educator particular al unui copil sau al unui tânăr; meditator, pedagog. [< lat.
praeceptor, cf. fr.
précepteur].
preceptor (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRECEPTÓR s. m. educator particular al unui copil sau al unui tânăr, pedagog. (< fr.
précepteur, lat.
praeceptor)
preceptor (Dicționaru limbii românești, 1939)*preceptór, -oáre s. (lat.
prae-céptor, -óris. V.
perceptor). Care dă precepte, educator, învățător:
Séneca a fost preceptoru luĭ Nerone. Fig. Nenorocirea e un preceptor sever.preceptor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)preceptór (educator)
s. m.,
pl. preceptóripreceptor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)preceptor m. cel însărcinat cu instrucțiunea particulară a unui tânăr.