precept (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRECÉPT, precepte, s. n. Formulă, principiu, învățătură care stă la baza unei doctrine (mai ales morale); normă, regulă de conduită. ♦ Recomandare, sfat, povață.
Precepte de igienă. [
Pl. și:
precepturi] – Din
fr. précepte, lat. praeceptum.precept (Dicționar de neologisme, 1986)PRECÉPT s.n. Principiu, învățătură morală; regulă de conduită. ♦ Sfat, recomandare. [Pl.
-te, -turi. / cf. fr.
précepte, lat.
praeceptum].
precept (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRECÉPT s. n. principiu, învățătură morală; normă, regulă de conduită. ◊ sfat, recomandare. (< fr.
précepte, lat.
praeceptum)
precept (Dicționaru limbii românești, 1939)*precépt n., pl.
e (lat.
prae-ceptum, d.
prae-cipere, a preveni, a recomanda. V.
con-cept, în-cep). Învățămînt, recomandare, regulă:
a urma preceptele părinților, preceptele igieneĭ.precept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)precépt s. n.,
pl. precépteprecept (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)precept n. regulă de purtare, învățământ.