precedent - explicat in DEX

precedent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PRECEDÉNT, -Ă, precedenți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care precedă pe cineva sau ceva în timp sau în spațiu; premergător, anterior. 2. S. n. Fapt sau caz anterior analog, care poate servi ca exemplu, ca regulă de conduită sau ca justificare pentru faptele sau cazurile ulterioare similare. ◊ Loc. adj. Fără precedent = așa cum nu a mai fost, așa cum nu s-a mai întâmplat până în prezent; nemaipomenit, nemaiîntâlnit, excepțional. – Din fr. précédent.

precedent (Dicționar de neologisme, 1986)
PRECEDÉNT, -Ă adj. Premergător, anterior. // s.n. Fapt, caz, exemplu anterior invocat ca autoritate, ca uz stabilit etc. ♦ Fără precedent = nemaiîntâlnit, nemaipomenit. [< fr. précédent].

precedent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PRECEDÉNT, -Ă I. adj. premergător, anterior. II. s. n. fapt, caz anterior care servește ca exemplu sau ca justificare pentru cazurile următoare similare; precedență. ♦ fără ~ = nemaiîntâlnit, nemaipomenit, extraordinar; unic. (< fr. précédent, lat. praecedens)

precedent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*precedént, -ă adj. (lat. prae-cédens, -éntis. V. ante- și ex-cedent). Care precede: capitalu precedent, ora precedentă. S. n., pl. e. Fapt orĭ exemplu precedent: a te baza pe precedente, a crea un precedent urît.

precedent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
precedént¹ adj. m., pl. precedénți; f. precedéntă, pl. precedénte

precedent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
precedént² s. n., pl. precedénte

precedent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
precedent a. care precede sub raportul timpului sau al ordinii. ║ n. fapt sau exemplu anterior invocat ca autoritate: a crea precedente.