praxis (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)práxis s. m. –
1. Practică, experiență. –
2. Document. –
Var. praxă. Ngr. πράξις (Gáldi 235).
Sec. XVIII. –
Der. praxapostol, s. n. (carte care conține Faptele apostolilor), din
ngr. πράξειςτῶν ’Aποστόλων, abreviat în
praxiu, s. n.,
cf. Vasmer,
Gr., 122.