praxă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÁXĂ s. f. v. praxis.praxă (Dicționaru limbii românești, 1939)práxă f., pl.
e (ngr.
práxis. V.
practică).
Vechĭ. Azĭ numaĭ în Trans. Practică, experiență, deprindere:
a ști din praxă. – Maĭ vechĭ și
práxis (n., pl.
urĭ), care înseamnă și „act, document”.