pravăț (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)právăț,
právățe și
pravắțuri, s.n.
1. (înv. și reg.) drum drept (pe coama unui deal).
2. (reg.) direcție în spațiu.
3. (reg.) puț de intrare într-o mină (pe verticală).
4. (reg.) parte abruptă a unei văgăuni.
5. (înv.) țintă, obiectiv final; țel, scop.
6. (înv. și reg.) loc de observație sau de urmărire; loc deschis folosit într-un anumit scop.
7. (înv.) învățătură, normă, lucrare etc. care servește drept îndrumător.
8. (reg.) fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug.
9. (s.m.; înv.; în forma:
praveț-praveți) dirijor de cor.
10. (s.m.; reg.; în forma:
prăviț-prăviți) nuia, lăstar, de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu.
11. (s.f.; reg.; în forma:
prăviță) fier la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie.
12. (s.f.; reg.; în forma:
praviță) par lung și subțire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din pomi; par.
13. (s.f.; reg.; în forma:
prăviță) sarcină de lemne.
pravăț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)právăț (pravéțe), s. n. –
1. (Înv.) Direcție. –
2. (Înv.) Obiectiv, scop, finalitate. –
3. Drum, cărare.
Sl. pravĭcĭ „drum drept” (Cihac, II, 287). Este dubletul lui
pravăț, s. n. (Banat, puț de mină), din
sb. pravac (Candrea), ambele din
sl. pravŭ „drept”. –
Der. pravednic, adj. (
înv., drept, direct), din
sl. pravidĭnikŭ; pravilă, s. f. (lege; cod),
sl. pravilo; pravilnic, adj. (
înv., legitim, legal);
pravilnicesc, adj. (
înv., legal).
Comp. pravoslavie, s. f. (ortodoxie), din
sl. pravoslavije, după
gr. ỏρθοδοξία;
pravoslavnic, adj. (ortodox; pios), din
sl. pravoslavinŭ.pravăț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PRÁVĂȚ, pravețe, s. n. (
Înv. și
reg.)
1. Țel, țintă, scop.
2. Călăuză, ghid; îndrumător, îndreptar. [
Var.:
práviță s. f.] –
Bg. pravec, sb. pravac.pravăț (Dicționaru limbii românești, 1939)právăț n., pl,.
ețe (vsl.
pravĭcĭ, drum drept; nsl.
pravec, sîrb.
-ac, direcțiune. V.
pravilă).
Vechĭ. Scop, obĭectiv (Beld. 2004, 2593 și 3439).
Azĭ. Munt. vest. Drum drept pe muchea unuĭ dîmb (și numele unuĭ deal între Nămăĭeștĭ-Rucăr).
Rar. Direcțiune, linie, bătaĭe:
în pravățu vîntuluĭ. Drum călăuzitor:
a sluji cuĭva drept pravăț. A bate cuĭva pravățu, a te îndrepta spre el, a-l vizita, a fi în relațiunĭ cu el. V.
aret.pravăț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pravăț n. călăuză (vorbă eșită din uz):
drept pravăț îi slujesc NEGR. [Slav. PRAVĬȚĬ, cale dreaptă].