pravilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÁVILĂ, pravile, s. f. (
Înv.)
1. Lege (sau corp de legi), dispoziție, regulament, hotărâre (cu caracter civil sau bisericesc). ◊
Loc. adv. După pravilă = conform legii, legal; just, drept.
Peste pravilă = (pe) nedrept, ilegal. ◊
Expr. A pune (sau
a rândui) pravilă = a stabili o regulă. ♦ Lege naturală, lege a firii;
p. ext. destin. ♦ Carte care conține astfel de legi. ◊
Pravilă împărătească = corp de legi și de dispoziții juridice întocmit inițial pe vremea împăratului Iustinian.
2. Normă după care se produce sau se alcătuiește ceva; regulă.
3. Regulă de comportare. ♦ Obicei, tradiție, datină. [
Pl. și:
pravili] – Din
sl. pravilo.pravilă (Dicționaru limbii românești, 1939)právilă f., pl.
e și
ĭ (vsl.
pravilo, regulă, d.
pravŭ, drept, just,
pravĭ, ceĭa ce e just. V.
pravăț, ispravă, oprăvuĭesc, șpraĭcă). Cod de legĭ:
pravila cea mare, numită și „Îndreptarea Legiĭ”
s´a tipărit la Tîrgoviște la 1652. A pune pravilă, a face regulă. V.
îndreptar.pravilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)právilă s. f.,
g.-d. art. právilei; pl. právilepravilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pravilă f.
1. lege:
unde sunt multe pravile, acolo și multă nedreptate; 2. regulă:
a pune pravilă CR.;
3. codice:
Pravila cea mare, numită și
Îndreptarea Legii, s´a tipărit la Târgoviște în 1652. [Slav. PRAVILO, regulă]. V.
codice.