prăpastie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂPÁSTIE, prăpăstii, s. f. Povârniș înalt și abrupt, situat de obicei într-o regiune muntoasă; hău, abis, genune. ◊
Expr. A duce (sau
a împinge, a băga pe cineva)
în prăpastie = a pricinui (cuiva) mari neajunsuri; a duce la pierzanie, la pieire, a distruge.
A fi (sau
a se afla) pe (sau
la) marginea prăpastiei = a se afla într-o situație extrem de critică.
A spune (sau
a vorbi) prăpăstii =
a) a spune lucruri care înspăimântă;
b) a spune lucruri lipsite de rațiune, prostii, bazaconii. ♦
Fig. Nenorocire, dezastru; primejdie mare. ♦ (
Înv. și
pop.) Noian de ape; adâncul apelor. [
Pl. și:
prăpastii] – Din
sl. propastĩ.