pranic (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pránic,
pránice, s.n. (reg.) obiect de lemn (în formă de ciocan sau lopățică) cu care se bate ceva (mai ales rufele, când se spală).
pranic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pránic (pránice), s. n. – Mai de bătut rufele.
Rut. pranyk (Candrea). În
Trans.pranic (Dicționaru limbii românești, 1939)1) pránic n., pl.
e (rut.
pránnik).
Nord. Maĭ de bătut rufele la spălat.
pranic (Dicționaru limbii românești, 1939)2) pránic, a
prănicá v. tr. (d.
pranic 1).
Maram. Buc. Bat rufele cu pranicu la spălat.