praf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRAF, (
2, 3)
prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din fărâmițarea naturală a scoarței terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale viețuitoarelor etc.; pulbere, colb. ♦
Expr. A face (pe cineva sau ceva)
praf =
a) a sfărâma în bucăți; a distruge;
b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fără rost;
c) (
fam.) a învinge pe cineva într-o discuție în contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata.
A (se) face praf și pulbere sau
a (se) preface în praf = a (se) distruge complet, a nu mai rămâne nimic.
A se alege praful sau
nu se alege nici praful, a nu rămâne nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis.
A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare.
A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grijă, a face tot posibilul pentru cineva.
Praful de pe tobă = nimic.
2. (De obicei urmat de determinări) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine și care sunt folosite în diferite scopuri. ◊
Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil.
Praf de spumă = preparat care produce în contact cu apa o spumă și care se folosește pentru stingerea incendiilor.
Praf de copt = preparat care se întrebuințează în patiserie pentru a face sa crească aluaturile, prin bioxidul de carbon pe care îl degajează.
Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui.
Praf de bronz = pulbere care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul.
Praf de mătase = substanță cu aspect lucios, preparată din mică
1 pisată, folosită la zugrăveli.
Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil și imputrescibil, obținut din cenușa de la termocentrale cu adaosuri de păcură, folosit pentru hidroizolări.
3. Spec. Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (
pop.) doză dintr-un astfel de medicament. ◊ (
Arg.)
Praf alb = cocaină.
4. (
Pop.) Polen. [
Var.: (
înv. și
reg.)
prav s. n.] – Din
sl. prachŭ.praf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)praf (práfuri), s. n. –
1. Pulbere, colb. –
2. Prăfăraie. –
3. Medicament în formă de pulbere. –
4. Iarbă de pușcă (corect
praf de pușcă, praf pentru arme). –
Var. înv. prah, sprav, Mold.,
Trans. prav, Banat
prau. Megl. prau. Sl. prachŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 285; Conev 37),
cf. bg.,
sb.,
cr. prah, ceh. prach. –
Der. prăfărie (
var. înv. prăvărie),
s. f. (praf mult);
prăfos, adj. (cu praf);
prăfos, adj. (cu praf);
prăfui (
var. praftură, ple(a)ftură),
s. f. (pămătuf al fierarului;
Arg., rege la cărțile de joc;
Arg., popă), ultimele sensuri prin sinecdocă, din cauza barbei sale;
prăftui, vb. (a stropi cu agheasmă; a da din coadă, pentru a se apăra de muște);
prăfuriu, adj. (de culoarea prafului);
prăfuros, adj. (plin de praf);
sprehui (
var. șrehui, sprăhui),
vb. (a scutura de praf, a scoate praful), în
Mold. –
Cf. prahaiță.praf (Dicționar de argou al limbii române, 2007)praf, prafuri s. n. (tox.) 1. heroină.
2. cocaină.
3. metamfetamină sau orice alt drog în formă de pulbere.
praf (Dicționaru limbii românești, 1939)praf și (vechĭ)
prah n., pl.
urĭ (vsl.
prahŭ. V.
prășesc, prahaviță).
Sud. Colb, pulbere, pămînt redus în părticele foarte micĭ de uscăcĭune și de mult umblet:
prafu drumurilor se depune pe haĭne. Toată țara. Substanță pulverizată:
praf de zahăr, de chinină. Pl. Medicament pulverizat împărțit în doze:
am luat doŭă prafurĭ de chinină. Pulbere explozivă cu care se încarcă armele de foc ca să arunce proĭectilele și care se compune din salitră, pucĭoasă și cărbune (numită și
praf de pușcă și
ĭarbă de pușcă).
A face (a preface) în praf, a nimici.
A se alege prafu de ceva, de cineva, a se nimici, a se prăpădi.
A trage cuĭva o bătaĭe în cît [!] să-ĭ meargă prafu, a-ĭ trage o bătaĭe strașnică (V.
hucĭum).
A arunca praf (orĭ
sperlă)
în ochiĭ lumiĭ, a minți fără de rușine vrînd să ascunzĭ fapte evidente. – În nord
prav, în Ban. Buc.
praŭ. V.
colb, toz. – E demonstrat că chear [!] din primele secule [!] ale ereĭ creștineștĭ Chinejiĭ știaŭ de prafu de pușcă, de care se serveaŭ la făcut focurĭ de artificiĭ, dar nu și la aruncat proĭectile. Pe la mijlocu secululuĭ VII fu întrebuințat de Greciĭ bizantinĭ, care făceaŭ niște artificiĭ incendiare numite
foc grecesc. De abea [!] în seculu [!] XIV a fost întrebuințat la armele de foc, și anume de Englejĭ în bătălia de la Crécy (1346). Numele luĭ Roger Bacon, Albert cel Mare și Berthold Schwarz se leagă de invențiunea saŭ maĭ de grabă de introducțiunea prafuluĭ de pușcă în Eŭropa, dar fără să se știe sigur cine e inventatoru. În zilele noastre acest praf s´a perfecționat și se distinge după compozițiune prafu
de războĭ, de vînat și
de mină. Cel de vînat și de mină e praf obișnuit, pe cînd cel de războĭ are bază de celuloză și nu produce fum. În fine, cu bumbac și acid nitric s´a preparat un noŭ exploziv numit
fulmicolon, care produce efectele prafuluĭ ordinar, dar care, din cauza inconvenientelor, nu prea e întrebuințat azĭ. Fabricarea și vinderea prafuluĭ de pușcă putînd fi periculoasă siguranțeĭ publice, statu șĭ-a rezervat monopolu luĭ.
praf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)praf s. n., (substanțe, medicamente)
pl. práfuripraf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)praf n.
1. țărâna fărâmată în foarte mici părticele:
haină plină de praf; 2. orice substanță pisată și făcută praf:
praf de zahăr; 3. medicament ca praf:
prafuri de chinină; 4. fig. nimicire, ruină totală:
a face praf, nu s’a ales nici praf de averea sa; 5. mijloc de amăgire:
aruncă praf în ochi; 6. amestec de silitră, pucioasă și cărbune, care se înflăcărează lesne și servă la încărcarea armelor de foc:
praf de pușcă. [Slav. PRAHŬ].