pradă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÁDĂ, prăzi, s. f. 1. Faptul de a prăda; prădare, jefuire, jaf; devastare.
2. (
Concr.) Totalitatea bunurilor materiale și (în trecut) a persoanelor luate de cel care pradă (mai ales în timp de război). ◊
Loc. vb. (
Înv.)
A face pradă = a prăda.
3. Persoană prinsă, răpită, ajunsă în puterea cuiva. ◊
Expr. Pradă (sau
prada) cuiva = la discreția, în stăpânirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri.
4. Vietate care servește ca hrană animalelor sălbatice carnivore sau păsărilor răpitoare;
p. ext. vânat;
p. gener. orice poate servi drept hrană viețuitoarelor. ◊
Pasăre de pradă = pasăre răpitoare.
5. (
Reg.) Risipă, cheltuială inutilă. –
Lat. praeda.pradă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prádă (prắzi), s. f. –
1. Jaf, furt, prădăciune. –
2. Captură, lucruri furate. –
3. Victimă; jucărie. –
Mr. pradă. Lat. praeda (Pușcariu 1367; Candrea-Dens., 1436; REW 6174),
cf. it. preda, prov.,
sp. presa, fr. proie, cat.,
port. prea. –
Der. prăda, vb. (a jefui, a fura),
mr. (m)prad, (m)prădare, poate reprezentant direct al
lat. praedāre (Pușcariu 1366; Candrea-Dens., 1435; REW 6715),
cf. it. predare, port. prear, v. fr. preer; prădăciune, s. f. (jaf), din
lat. praedacionem (Pușcariu 1368; Candrea-Dens., 1437; REW 6716), sau mai probabil
der. intern (Rosetti, I, 159);
prădător, adj. (jefuitor), din
lat. praedator (Pușcariu 1369; Candrea-Dens., 1438; REW 6717), sau mai probabil
der. intern;
prădalnic, adj. (jefuitor). – Din
rom. provine
rut. prejda, prejdowaty (Miklosich,
Wander., 18; Candrea,
Elemente, 408).
Cf. prădui.pradă (Dicționaru limbii românești, 1939)prádă f., pl.
ăzĭ și (vechĭ)
prade (lat.
praeda, it.
preda, sard. cat. pg.
prea, pv.
preza, fr.
proie. D. rom. vine rut.
preĭda și ung.
preda). Ceĭa ce se obține prădînd, furătură, lucru luat pe nedrept de la altu:
hoțiĭ se întorceaŭ încărcațĭ de pradă, Tătariĭ aŭ făcut multă pradă, oile ajung prada lupilor. Ceĭa ce se perde [!], se nimicește:
corabia fu prada valurilor, casa fu prada foculuĭ. Victimă:
omu slab de suflet e prada pasiunilor luĭ. Animal, pasăre de pradă, animal, pasăre carnivoră (ca lupu, vulturu).
A fi în prada..., a fi stăpînit de:
a fi în prada uneĭ boale, uneĭ teribile neliniștĭ. V.
vĭeliște.pradă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prádă s. f.,
g.-d. art. prắzii; pl. prăzipradă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pradă f.
1. ceeace fiarele răpesc pentru hrana lor:
pasăre de pradă; 2. fig. orice se iea cu deasila (mai ales în timp de răsboiu):
a făcut multă pradă; 3. cel ce are mult de suferit:
fu prada lăcomiei sale; 4. se zice despre lucruri cari s’au prăpădit:
în prada focului. [Lat. PRAEDA].