pradă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÁDĂ, prăzi, s. f. 1. Faptul de a prăda; prădare, jefuire, jaf; devastare.
2. (
Concr.) Totalitatea bunurilor materiale și (în trecut) a persoanelor luate de cel care pradă (mai ales în timp de război). ◊
Loc. vb. (
Înv.)
A face pradă = a prăda.
3. Persoană prinsă, răpită, ajunsă în puterea cuiva. ◊
Expr. Pradă (sau
prada) cuiva = la discreția, în stăpânirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri.
4. Vietate care servește ca hrană animalelor sălbatice carnivore sau păsărilor răpitoare;
p. ext. vânat;
p. gener. orice poate servi drept hrană viețuitoarelor. ◊
Pasăre de pradă = pasăre răpitoare.
5. (
Reg.) Risipă, cheltuială inutilă. –
Lat. praeda.