practica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRACTICÁ, práctic, vb. I.
Tranz. 1. A exercita o meserie, o profesiune; a se ocupa cu..., a profesa.
2. (Rar) A pune în aplicare; a folosi, a utiliza, a întrebuința.
Practică virtutea. ◊
Refl. pas. Se practică un anumit procedeu. ♦ A face, a executa; a efectua.
A practica o gaura într-un perete. – Din
fr. pratiquer (după
practică).
practica (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)practicá,
practicále, s.f. (înv.)
1. proces-verbal.
2. permisiune de trafic dată unui vapor; autorizație de a face negoț.
practica (Dicționar de neologisme, 1986)PRACTICÁ vb. I. tr. A pune în practică. ♦ A profesa, a exercita o meserie, un sport etc. [P.i.
práctic. / cf. fr.
pratiquer, germ.
praktizieren].
practica (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRACTICÁ vb. tr. a pune în practică. ◊ a profesa, a exercita o meserie, un sport etc. (după fr.
pratiquer)
practica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)practicá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
prácticăpracticà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)practicà v.
1. a pune în practică:
a practica virtutea; 2. a exersa o profesiune:
a practica medicina; 3. a executa:
a practica o operațiune; 4. a face:
a practica o deschizătură în zid; 5. a ținea strict ceremoniile cultului.