practicant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRACTICÁNT, -Ă, practicanți, -te, s. m. și
f. Persoană care îndeplinește un stadiu de practică, lucrând ca începător într-un atelier, într-un birou, într-o întreprindere etc. (pentru a se perfecționa într-o anumită profesie, prin completarea cunoștințelor teoretice cu noțiuni practice). ♦ Cea mai mică funcție administrativă în vechea ierarhie a funcționarilor începători; salariat care executa o muncă de ajutor pe lângă un specialist. – Din
germ. Praktikant.practicant (Dicționar de neologisme, 1986)PRACTICÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană care face practică (pregătindu-se pentru o activitate într-un domeniu oarecare). [Cf. germ.
Praktikant, fr.
pratiquant].
practicant (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRACTICÁNT, -Ă s. m. f. cel care îndeplinește un stagiu de practică într-un domeniu oarecare. ◊ cel ce practică o profesiune, o disciplină sportivă. (< germ.
Praktikant)
practicant (Dicționaru limbii românești, 1939)*practicánt, -ă adj. (d.
a practica; fr.
pratiquant). Care face practică, care învață partea practică a uneĭ profesiunĭ orĭ meseriĭ:
elev practicant în farmacie. Care nu știe de cît din practică (fără să fi învățat la școală):
un avocat practicant (în sec. 19). Subst.
Un practicant.practicant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)practicánt s. m.,
pl. practicánțipracticant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)practicant a. si m.
1. cel ce observă cu exactitate practicele religiunii;
2. cel ce practică o meserie sau o carieră:
medic practicant.