prădăciune - explicat in DEX

prădăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PRĂDĂCIÚNE, prădăciuni, s. f. (Pop.) Jefuire, prădare; hoție, furt. ♦ Înșelăciune care duce la ruinarea cuiva. – Prăda + suf. -ăciune. Cf. lat. praedatio, -onis.

prădăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
prădăciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. prădăciúnii; pl. prădăciúni

prădăciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
prădăciune f. jaf însoțit de stricăciuni. [Lat. PRAEDATIONEM].

prădăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)
prădăcĭúne f. (d. prad saŭ lat. praedátio, -ónis). Jaf făcut de o trupă: prădăcĭunile Tătarilor în Moldova.