pozitron (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POZITRÓN, pozitroni, s. m. Particulă elementară nestabilă care are aceeași masă ca electronul și a cărei sarcină electrică este pozitivă și egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. – Din
fr. positron, rus. pozitron, germ. Positron.pozitron (Dicționar de neologisme, 1986)POZITRÓN s.m. Particulă elementară instabilă, care are aceeași masă ca electronul, cu sarcină electrică pozitivă, egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. [Pl.
-oni, (s.n.)
-oane, var.
poziton s.m. / < germ.
Positron, engl.
positron, fr.
positon <
pozi(tiv) + (elect)tron].
pozitron (Marele dicționar de neologisme, 2000)POZITRÓN s. m. particulă elementară de masă egală și sarcină electrică egală în valoare absolută cu a electronului, dar pozitivă; antielectron. (< fr.
positron, germ.
Positron, rus.
pozitron)
pozitron (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)POZITRÓN (‹
fr.,
germ. {i}; {s}
lat. positivus „pozitiv” + fr
[elec]tron)
s. m. (
FIZ.) Particulă elementară având aceeași mașă și spin ca și electronul, dar sarcină pozitivă, antiparticula electronului; antielectron. A fost preconizat (1931) de P. Dirac și descoperit în razele cosmice de C.D. Anderson (1932).
pozitron (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pozitrón (particulă elementară)
(-zi-tron) s. m.,
pl. pozitróni