pozitiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POZITÍV, -Ă, pozitivi, -e, adj. 1. Care se întemeiază pe experiență, pe fapte, pe realități;
p. ext. care are un caracter de certitudine; cert, adevărat, real, sigur. ◊
Științe pozitive = științe experimentale. ♦ Care are o semnificație justa, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat.
Experiență pozitivă. 2. (Despre oameni) Realist, cu spirit practic.
3. Care este mai mare decât zero sau egal cu zero; care se notează în scris cu semnul plus (+).
Număr pozitiv. Temperatură pozitivă. ♦ (Despre sarcina electrică) De același fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu un postav. ♦ Prin care iese curentul electric sau care se leagă de acest loc.
Pol pozitiv. 4. (Despre analize medicale) Care confirmă prezența în organism a unui anumit agent patogen.
5. (
Log.; despre noțiuni, raționamente) Care afirmă ceva.
6. (în sintagma)
Probă (sau
imagine etc.)
pozitivă = (și substantivat,
n.) copia unui negativ fotografic care redă ca în realitate părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat.
7. (
Gram.; în sintagma)
Grad pozitiv (și substantivat,
n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căruia se exprimă însușirea unui obiect sau a unui proces privite izolat, fără referire la alte obiecte sau procese. – Din
fr. positif, lat. positivus.pozitiv (Dicționar de neologisme, 1986)POZITÍV, -Ă adj. 1. Întemeiat pe fapte, pe experiență. ♦ Sigur; constant; adevărat. ♦ Valoros. ♦ Care exprimă o afirmație.
2. (
Despre numere) Mai mare decât zero.
3. (
Despre persoane) Realist, înclinat către o activitate practică, către științe exacte. //
s.n. 1. Fotografie care prezintă copia unui negativ fotografic și care redă, în chip asemănător cu realitatea, părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat.
2. (
Gram.)
Grad pozitiv (și
s.n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căreia se notează existența însușirii la un obiect oarecare privit izolat. [< fr.
positif, lat.
positivus].
pozitiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)POZITÍV, -Ă I.
adj. 1. întemeiat pe experiență; (p. ext.) adevărat, real, efectiv, incontestabil. 2. (despre numere sau mărimi scalare) mai mare decât zero. ◊ (despre electricitate) obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu o bucată de postav; (despre polii unei surse electrice) prin care iese curentul electric; (despre electrozii sau bornele receptoarelor electrice) care se leagă la polul pozitiv al sursei. 3. (despre oameni) realist, înclinat către o activitate practică. 4. care exprimă o afirmație, o aprobare. 5. cu calități alese; valoros. 6. (gram.) grad ~ (și s. n.) = formă a adjectivului sau a adverbului care prezintă însușirea obișnuită a unui obiect sau caracteristica obișnuită a unei acțiuni. II. s. n. copie a unui negativ fotografic care redă, asemănător cu realitatea, părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat. (< fr.
positif, lat.
positivus)
pozitiv (Dicționaru limbii românești, 1939)*pozitív, -ă (lat.
positivus, d.
pónere, pósitum, a pune. V.
prepozitiv). Cert, sigur, evident:
fapt pozitiv. Bazat pe fapte, pe experiență, pe constatărĭ:
științe pozitive. Materialist, realist, (fig.) practic, ĭubitor de materie:
om, spirit pozitiv (V.
idealist). Scris, nu natural, nu tradițional:
dreptu pozitiv. Alg. Cantitățĭ pozitive, cele precedate de semnu
plus. Fiz. Electricitate pozitivă, aceĭa care se obține pin [!] frecarea sticleĭ cu o bucată de postav și care se înseamnă cu semnu
plus. Probă pozitivă, în fotografie, proba care se obține expunînd la lumină o probă negativă pusă în contact cu o foaĭe sensibilă și care reproduce modelu cu umbrele și lumina reală. (Se zice și
un pozitiv, n., pl.
e).
Gram. Gradu pozitiv, acela care arată adjectivu la punctu luĭ de plecare fără a fi comparat, ca
bun față de
maĭ bun (comparativ) orĭ
cel maĭ bun, foarte bun (superlativ). S. n., pl.
e. Lucru pozitiv, material, real.
Fig. Care aduce foloase materiale:
Jidanuluĭ nu-ĭ place de cît [!] pozitivu. Adv. În pod pozitiv, cert, sigur.
Pozitiv ! se´nțelege ! desigur ! evident !
pozitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pozitív1 adj. m.,
pl. pozitívi; f. pozitívă, pl. pozitívepozitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pozitív2 s. n.,
pl. pozitívepozitiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pozitiv a.
1. a cărui siguranță e stabilită:
fapt pozitiv; 2. care se sprijină pe fapte, pe experiență:
știință pozitivă; 3. care consideră mai ales partea materială a lucrurilor și folosul tras dintr’însele:
om, spirit pozitiv; 4. scris, în opozițiune cu natural:
drept pozitiv; cantități pozitive, în algebră, cele precese de semnul +.