pospăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV.
Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦
Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din
sl. posypati.pospăi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pospăí, pospăiésc și
póspăi, vb. IV (înv. și reg.)
1. a acoperi, a așterne, a înveli, a presăra cu un strat de subțire, fin, superficial; a acoperi presărând.
2. a tencui, a fățăi.
3. a murdări.
4. (fig.; despre obiecte, treburi, sarcini etc.) a face, a executa în mod superficial, de mântuială sau cu greutate.
5. (despre alimente) a mânca repede, puțin, de ici si de colo, în silă; a frunzări, a pâșpăi.
6. (înv.; despre oameni) a învăța, a instrui, a pregăti superficial.
7. (refl.; fig.) a se îmbrăca sumar sau cu puțină cheltuială.
8. (în forma:
pospăia) a face mai rar, mai moale, mai pufos, mai afânat (părul din țesături).
pospăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pospăí (a ~) (
înv.,
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pospăiésc, imperf. 3
sg. pospăiá; conj. prez. 3
să pospăiáscăpospăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pospăì v.
1. a stropi pe d´asupra;
2. a spoi pe d’asupra (și
fig.):
lume pospăită și deșartă AL.;
3. refl. a mânca puțin (doar s’alunge foamea);
4. a se îmbrăca cu puțină cheltueală. [Tras din
pospaiu].