poruncă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊
Loc. adv. (Rar)
De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊
Expr. (
Înv.)
A avea (pe cineva)
sub (sau
la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (
Reg.) Ordin de chemare în armată.
2. (
Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală.
3. (În religia creștină; în sintagma)
Cele zece porunci = decalogul.
4. (
Înv. și
pop.) Lege morală; învățătură, precept. [
Var.: (
reg.)
poróncă s. f.] – Din
porunci (derivat regresiv).
poruncă (Dicționaru limbii românești, 1939)porúncă f., pl.
ĭ (d.
poruncesc orĭ d. vsl.
*poronka, d.
ronka, mînă; rus.
porúka, cauțiune). Ordin:
porunca împăratuluĭ. Cele zece poruncĭ, decalogu, preceptele date de Moĭse pe muntele Sinaĭ și confirmate de Hristos. – Și
poroncă (est) și
porîncă (vest). Vechĭ și
porîncită, pl.
e, poruncă.
poruncă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)porúncă s. f.,
g.-d. art. porúncii; pl. porúnciporuncă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poruncă f.
1. ordin:
poruncă împărătească; 2. lege, precept:
cele zece porunci. [Abstras din
poruncì].