porunci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)poruncí (poruncésc, poruncít), vb. – A ordona, a cere, a da ordin. –
Var. înv. poronci, porinci. Sl. porąčiti, porąčą (Miklosich,
Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 278; Byhan 329),
cf. rus. poručiti, mag. parancsolni. –
Der. poruncă, s. f. (ordin, însărcinare), postverbal, sau din
sl. porąči, cf. sb. poruka „ordin”,
rus. poruka „garanție”;
porunceală, s. f. (acțiunea de a porunci;
Munt., joc de copii care constă în a da ordine celorlalți tovarăși de joacă);
poruncitor, adj. (imperativ;
s. m., persoană care comadă, șef).