porunceală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PORUNCEÁLĂ s. f. (
Pop.; în
loc. adj. și adv.)
De (sau
pe, după) porunceală =
a) (făcut sau acceptat) din ordin, (impus) cu forța;
p. ext. (făcut) în silă, de mântuială;
b) de (sau pe, după) comandă. [
Var.: (
reg.)
poronceálă s. f.] –
Porunci +
suf. -eală.porunceală (Dicționaru limbii românești, 1939)porunceálă f., pl.
elĭ. Acțiunea.
Vechĭ. Poruncă.
Azĭ. Comandă dată unuĭ meseriaș ca să-țĭ facă ceva:
haĭnele de porunceală vin maĭ bine de cît [!] cele gata.porunceală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!porunceálă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. poruncélii; pl. poruncéliporunceală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)porunceală f. comandă:
lucru de porunceală.