poruncă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊
Loc. adv. (Rar)
De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊
Expr. (
Înv.)
A avea (pe cineva)
sub (sau
la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (
Reg.) Ordin de chemare în armată.
2. (
Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală.
3. (În religia creștină; în sintagma)
Cele zece porunci = decalogul.
4. (
Înv. și
pop.) Lege morală; învățătură, precept. [
Var.: (
reg.)
poróncă s. f.] – Din
porunci (derivat regresiv).