porumbel - explicat in DEX

porumbel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, subst., adj. I. 1. S. m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul extrem de variat (Columba); pasăre aparținând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaș. ◊ Porumbel călător (sau de poștă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste și în bună înțelegere. ◊ Compus: porumbel-râzător = guguștiuc. 2. S. f. (Reg.) Porumbiță. II. S. m. Știulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S. f. Fructul porumbarului¹, sferic, de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbă¹. 2. S. m. (Bot.) Porumbar¹. 3. S. m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care crește prin vii și livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea.

porumbel (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
porumbel, porumbei s. m. 1. ( intl.) delincvent care își schimbă încontinuu locul unde operează. 2. (la pl.) cuplu de îndrăgostiți. 3. (deț.) scrisoare trimisă acasă prin unul dintre vizitatori la pușcărie fără permisiunea conducerii. 4. (tox.) toxicoman lipsit de experiență, adesea păcălit de confrații săi versați.

porumbel (Dicționaru limbii românești, 1939)
porumbél m., pl. eĭ (d. porumb, o pasăre). Mold. sud. Porumb mic. Sud. Vest (porumbiel). Porumb (pasăre). Nord. Porumb, porumbrel, un fel de prun pitic și ghimpos. Pl. Ceapa cĭoriĭ, o plantă liliacee cu florile așezate ca struguriĭ (múscari [botroides și racemósum]).

porumbel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
porumbél¹ (reg.) adj. m., pl. porumbéi; f. porumbeá, pl. porumbéle

porumbel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
porumbél² (pasăre, plantă, știulete) s. m., pl. porumbéi, art. porumbéii

porumbel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
porumbél-râzătór (guguștiuc) s. m., pl. porumbéi-râzătóri

porumbel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
porumbel m. 1. pasăre domestică ce locuește în porumbar; 2. pl. porumbeii (de a), numele unui joc de copii; 3. Bot. a) Tr. porumbar; b) pl. ceapa-ciorii.