porumbar - explicat in DEX

porumbar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PORUMBÁR¹, porumbari, s. m. Arbust sălbatic din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori albe și cu fructe sferice de culoare neagră-vineție, cu gust acru, astringent; porumbel (III 2), scorombar (Prunus spinosa). – Porumbă¹ + suf. -ar.

porumbar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PORUMBÁR², (I) porumbare, s. n., (II) porumbari, s. m. I. S. n. 1. Adăpost pentru porumbei (I 1); porumbărie (1), hulubărie. 2. Construcție de nuiele sau de șipci în care se păstrează știuleții de porumb; coșar, pătul, porumbărie (2). II. S. m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar.

porumbar (Dicționaru limbii românești, 1939)
porumbár m. (d. porumb). Soldat care îngrijește de porumbiĭ călătorĭ de dus informațiunile. Vest. Porumb, porumbel, un fel de prun pitic și ghimpos (prunus spinosa). Un fel de ulĭ care atacă porumbiĭ (lat. palumbarius). S. n., pl. e. Munt. Leasă, coșar de șipcĭ de păstrat ștulețiĭ [!] de porumb.

porumbar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
porumbár¹ (arbust, pasăre) s. m., pl. porumbári

porumbar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
porumbár² (adăpost pentru porumbei, pătul) s. n., pl. porumbáre

porumbar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
porumbar m. 1. cel ce crește sau vinde porumbei; 2. arbust foarte spinos și mult ramificat, crește prin tufișuri și locuri inculte (Prunus spinosa); 3. Zool. Buc. uliu (se hrănește cu porumbei). ║ n. 1. coteț de porumbei; 2. coșar de porumb.